Zimbrăria Dragoș Vodă
Zimbri în semilibertate, în Parcul Natural Vânători-Neamț. Pasarelă suspendată de 200 m, la 15 m înălțime peste pădure.
Zimbri în semilibertate, în Parcul Natural Vânători-Neamț. Pasarelă suspendată de 200 m, la 15 m înălțime peste pădure.
Jumătate de oră spre nord, dincolo de Mănăstirea Neamț. Rezervația face parte din Parcul Natural Vânători-Neamț, unde zimbrul a fost readus după ce specia dispăruse din sălbăticie în urmă cu două secole. O parte din turmă trăiește liber în parc; câțiva zimbri pot fi văzuți de aproape, într-un țarc mare, în grădina zoologică.
Cea mai bună parte a vizitei e pasarela suspendată din lemn – 200 de metri lungime, la 15 metri înălțime – care trece pe deasupra pădurii și permite observarea faunei fără s-o deranjezi. Tot aici e și Muzeul Zimbrului, cu expoziție permanentă.
Program: 8:00-18:00 din aprilie până în octombrie, 8:00-16:00 în restul anului. Bilet 16 lei adult, 10 lei copil. Pentru grupuri de peste zece persoane, 12 și respectiv 7 lei. Fotografiatul e liber.