Locuri de vizitat,
la o oră de Văratec.

Cel mai cerut traseu de la noi. Începe pe jos, prin aleea de tei, la Văratec – apoi cu mașina către Agapia și Sihla. Recomandăm pornirea devreme: la 8:00 ești singur la Văratec, înainte de turiști și de slujba mare.

După Sihla, un ocol de douăzeci de minute pe o vale laterală duce la Horaița, pe care aproape nimeni nu o are pe listă – biserică cu naos rotund, rar în Moldova. Dacă timpul e strâns, e singura oprire la care poți renunța fără să pierzi firul.

Prânzul îl iei la Cabana Vânători, lângă Secu, sau te întorci la Ikabane pentru o pauză de o oră. Se termină la Sihăstria, după-amiaza târziu. În total, aproximativ 75 km cu ocolul la Horaița.

Totul se petrece într-un cerc de șase kilometri, în jurul Târgului Neamț. Începe la Mănăstirea Neamț, cea mai veche din Moldova, unde merită tur ghidat – se cere direct la poartă.

La doi kilometri e rezervația de zimbri: o oră ajunge pentru grădina zoologică, pasarela suspendată peste pădure și muzeul. E oprirea care salvează ziua dacă ai copii cu tine.

După-amiaza, Cetatea Neamț – cincisprezece minute de urcat pe jos, apoi două ore de vizită – și, la coborâre, bordeiul din Humulești în care s-a născut Creangă. Zi ușoară, fără drumuri lungi.

Cea mai scurtă ieșire din listă și, pentru zilele ploioase, cea mai bună – jumătate din ea e la interior.

Centrul vechi al Pietrei Neamț e strâns în jurul ansamblului lui Ștefan cel Mare: biserica domnească, turnul-clopotniță din 1499 și ruinele curții, toate la câțiva pași unele de altele. Telegondola pleacă din oraș și urcă pe Cozla în câteva minute – cea mai bună priveliște asupra bazinului Bistriței, fără niciun urcuș.

Muzeul Cucuteni e în același oraș. O oră și jumătate ajunge, și merită chiar dacă arheologia nu te atrage – ceramica pictată de acum șapte mii de ani se explică singură.

Singura zi din listă care cere condiție fizică și echipament. Plecare la șapte, pentru că traseele marcate spre Vârful Toaca iau între cinci și șapte ore dus-întors, iar vremea pe creastă se schimbă după-amiaza.

Bocanci, jachetă de vânt și apă – chiar și în iulie. Perioada bună e mai-octombrie; iarna, doar potecile joase, cu echipament potrivit.

La întoarcere, dacă mai ai energie, oprește cinci minute la barajul de la Bicaz și privește-l de la bază. O sută douăzeci și șapte de metri de beton, terminați în 1960 – de acolo vine lacul pe lângă care ai condus toată ziua.

Drumul cel mai spectaculos din zonă, și cel mai bine legat: fiecare oprire e pe același traseu, nu trebuie să te întorci nicăieri.

Prima e barajul de la Bicaz – se trece cu mașina pe coronament, dar merită coborât la bază pentru a-i vedea înălțimea. Imediat după el se deschide Lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac artificial din România, pe malul căruia conduci următorii kilometri.

Urmează pasul Bicazului și defileul – o oră de oprire la „Gâtul Iadului”, cu fotografii – apoi Lacul Roșu, unde recomandăm plimbarea cu barca. Prânzul, la una dintre cabanele de pe mal: păstrăv prins dimineața.

O oră și patruzeci de minute de mers până la prima oprire, deci pornirea devreme nu e opțională. În schimb, cele trei obiective sunt la câțiva kilometri unele de altele – toată ziua se petrece într-un cerc mic.

Voroneț primul, înainte de zece, când vin autocarele. Zidul de vest, cu Judecata de Apoi pe fondul albastru care a luat numele mănăstirii, e motivul pentru care ai făcut drumul. Humor, la câțiva kilometri, are fresce la fel de vechi, dar o paletă complet diferită și mult mai puțină lume.

După-amiaza, Salina Cacica: coborâre pe scări de lemn, capelă săpată în sare, lac subteran. Zece grade tot anul, deci ia o jachetă indiferent de anotimp. Întoarcerea la Ikabane, spre seară.